Momentul în care o dronă kamikaze ucraineană loveşte un sistem rusesc de apărare antiaeriană 9K33 Osa (Video)

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Armata ucraineană folosește drone kamikaze împotriva țintelor inamice - sistemele de apărare antiaeriană ale forţelor ruse de ocupaţie. După cum se poate observa şi în materialul video ataşat, Forțele Armate Ucrainene folosesc în mod constant drone kamikaze împotriva forțelor rusești de ocupație. Dronele kamikaze folosite de militarii ucraineni nu provin numai de la companii occidentale, ci și de la producătorii ucraineni.

Astfel, pe rețele de socializare a apărut un scurt material video cu momentul în care o dronă kamikaze ucraineana de tip RAM ÎI a lovit un sistem rusesc de rachete antiaeriene 9K33 Osa.

RAM II este o dronă kamikaze care a fost dezvoltată pe baza UAV-ul ucrainean Leleka-100. Caracteristicile tactice și tehnice ale acestei arme sunt următoarele: poate rămâne în aer până la 55 de minute, raza de acțiune - până la 30 km.

Drona are un motor electric, viteza de deplasare este de 70 km/h, în plus, această dronă este destul silențioasă, spre deosebire de cea iraniană - Shahed - care este zgomotoasă şi poate fi auzită de la 100 de metrii distanta.

Drona kamikaze RAM II are un focos de 3 kg, care poate fi termobaric (pentru a lovi în interiorul clădirilor și ținte ușor blindate), perforant (pentru a lovi ținte blindate) sau exploziv (pentru a lovi cât mai bine infanteria inamică).

Drona are o cameră cu un zoom optic de 10X, ceea ce permite operatorului să găsească eficient țintele. În plus, dacă este necesar, UAV-ul RAM II se poate întoarce singur în locul de unde a fost lasant - aterizarea se face cu ajutorul unei paraşute, deoarece lansarea se face cu o catapultă mobilă.

9K33 Osa este un sistem de apărare antiaeriană de origine sovietică. A fost dezvoltat la sfârșitul anilor 1960 și este operațional de la începutul anilor 1970. În Occident, Osa este cunoscut sub denumirea de "SA-8 Gecko".

Osa a fost primul sistem SAM autopropulsat care a încorporat atât rachetele, cât și sistemele radar. Atât lansatorul, cât și încărcătorul de transbordare se bazează pe șasiul amfibiu mare BAZ-5937 6x6. Vehiculul de lansare este dotat cu un radar de căutare, un radar de urmărire su cu un mic radar de ghidare a rachetelor.

Radarul de căutare are o rază de achiziție de 30 km. Distanța de urmărire este de 20 km. Osa poate funcționa în mod autonom, dar de obicei este dotat radarul de avertizare timpurie P-40 (Long Track) cu o rază de 175 km.

Osa este capabil să lanseze consecutiv două rachete spre o singură țintă. Țintele pot fi angajate până la 10 km și la altitudini de până la 5 km. Osa este propulsat de un motor diesel de 300 CP. Viteza maximă pe șosea este de 60 km/h și de 30 km/h pe teren accidentat. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel